Primul Crăciun

„Primul Crăciun” s-a născut din sufletul pur al fetiței noastre, Adva, spiritul de aventură al editurii, fetița noastră cu părul creț care ne amintește, zi de zi, că 

poveștile nu sunt doar pentru a fi citite, ci pentru a fi trăite cu tot sufletul.

Din cuvintele ei timide, șoptite înainte de a adormi, a prins viață povestea care astăzi deschide drumul tuturor celorlalte.

Totul a început cu o schiță timidă a unei povești spuse de Ezra, iar apoi cu vizitarea unui castel din Iași.

În fața zidurilor înalte, privindu-le cu ochii ei mari și luminoși, Adva s-a oprit și a rostit, cu vocea ei dulce de copil de trei ani și jumătate:
„E castelul meu. Aici stau eu. Mami, știu și eu o poveste.”

Seara, înainte de somn, gândul îi rămăsese tot acolo,
la castel și la dorința de a crea și ea o poveste,
așa cum făcuse fratele ei.

Cu glasul ei ușor somnoros a început să ne spună primele cuvinte ale poveștii,
continuând să murmure fragmente chiar și după ce a adormit zâmbind.

A doua zi dimineață s-a trezit luminoasă și nerăbdătoare.
S-a apropiat de mine, mi-a mângâiat părul,
iar cu palma ei mică mi-a prins obrazul, ținându-l ferm, ca să nu-mi pot întoarce privirea.

Apoi mi-a spus, cu toată seriozitatea inimii ei mici:
„Mami… ascultă povestea mea.”

A povestit cu un entuziasm atât de mare, încât, după ce a plecat la grădiniță, cuvintele ei mi-au rămas în minte ore întregi, până când m-am trezit în fața unei foi albe care, după câteva clipe, începuse deja să se umple de magie.

Atunci am știut că povestea ei trebuie împărtășită lumii,
ca alături de Adva să poată visa și alți copii.

Primele ilustrații , începutul unei lumi noi

În acea după-amiază au prins viață și primele schițe ale ilustrațiilor.
Ezra și Adva s-au așezat pe covor, înconjurați de creioane colorate, vorbind amândoi deodată, râzând, comentând, contrazicându-se, fiecare convins că linia trasată de el era cea mai importantă din întreaga lume.

Ne arătau, cu un entuziasm molipsitor,
fiecare schiță colorată,
fiecare linie stângaci trasată,
dar… perfectă în ochii lor.

Iar noi, Măriuca și Cătălin, ne-am așezat lângă ei,
încurajându-i în acești pași mari ai sufletelor lor,
încercând să le așezăm visele în propoziții
fără să stingem scânteia din ele
și să le însoțim desenele astfel încât
povestea lor să poată prinde contur.

Ceea ce ne-au învățat copiii noștri

Într-o lume în care se vorbește prea mult despre perfecțiune,
copiii noștri ne-au oferit cea mai importantă lecție:

Că nimeni și nimic nu trebuie să fie perfect.
Este suficient să crezi.

Să crezi în tine mai mult decât în îndoieli.
Să crezi în visul tău chiar și când drumul pare lung.
Să crezi că poți face următorul pas,
chiar și atunci când pașii sunt grei.

Când crezi cu adevărat,
pașii devin drum,
iar visele încep să se aștearnă înaintea ta.

Povestea lor, așternută în pagini

„Primul Crăciun” este o poveste crescută
din șoaptele, întrebările și visele copiilor noștri,
din curajul Advei
și sensibilitatea lui Ezra.

Noi, părinții, nu am făcut decât
să le fim alături, să-i ascultăm,
să le ținem mâna
în timp ce transformau cuvintele fragile
în propoziții mari, luminoase,
pline de îndrăzneala inimilor care cred.

Fiecare pagină poartă ceva din Adva,
ceva din Ezra,
ceva din noi
și, sperăm din suflet,
ceva ce va atinge inimile celor care o răsfoiesc.

Așa s-a născut povestea „Primul Crăciun”

O poveste crescută în mijlocul familiei noastre.
O poveste născută dintr-o șoaptă, un gest, o privire,
din curajul unei fetițe și sensibilitatea unui băiețel,
și din doi părinți care au încercatsă nu strice nimic din ceea ce era pur.